Politica GDPR

You are here:

 

Conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 679/2016, al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene, privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), Traduceri Luchini SRL, prelucrează datele personale ale clienților.
Date personale prelucrate : Nume, prenume, porecla, CNP, serie carte de identitate, paşaport, adresa de domiciliu, telefon fix si mobil, adresa de e-mail, cont bancar, imagine facială/corporală, programul şi accesul la serviciu, date de localizare, date de înmatriculare auto, competenţe profesionale, date medicale sau orice alt fel de date personale, indiferent de natura acestora rezultate din documentele depuse de subsemnatul la Societate în scopul de a fi traduse.
Scopul prelucrării: executarea serviciului solicitat de traducere a documentelor prezentate de către declarant, executarea obligațiilor aferente acestui serviciu, îndeplinirea interesului legitim al Societății rezultat din contractul de prestări servicii de traducere. În vederea îndeplinirii acestui scop Societatea poate transfera datele dvs. către alte părți (colaboratori, avocați, executori judecătorești, instanțe de judecată statale sau arbitrale, autorități publice, notari).
In vederea protejării drepturilor patrimoniale ale Societăţii imaginea dvs. poate fi captata de camerele de supraveghere ale serviciului de securitate din locaţia Societăţii în scopul asigurării integrităţii patrimoniale şi derularea activităţii zilnice, stocarea fiind necesară doar acestor scopuri şi fiind limitată la capacităţile de stocare ale dispozitivelor de securitate.
Vă învederăm că aveţi posibilitatea de a vă retrage oricând consimțământul acordat printr-o simplă adresă scrisă înregistrată la sediul Societății sau e-mail, dacă se poate confirma trimiterea/primirea acestuia, în măsura în care retragerea poate fi realizată și nu afectează îndeplinirea obligațiilor legale și scopul prelucrării, iar Societatea va răspunde oricărei cereri întemeiate pe art. 15-22 din Reg. CE nr. 679/2016 în termen de cel mult 30 de zile.
Datele societății noastre sunt cele din antet, iar corespondența pe tema datelor personale va fi trimisă la adresa societății, prin fax sau e-mail.
Drepturi si alte informații relevante:
– datele dvs. personale sunt prelucrate într-un mod care asigură securitatea și protecția împotriva prelucrării neautorizate;
– s-ar putea să fie necesar ca documentele lăsate la tradus să fie fotocopiate sau scanate, păstrarea acestora făcându-se cu respectarea celor menționate în prezentul document;
– datele dvs. pot fi introduse în sisteme de evidență ale unor autorități publice (spre. ex. la notar la legalizarea traducerii efectuate);
– nu există intenția Societății de a transfera aceste date către un alt operator, decât în măsura necesară îndeplinirii obligaţiilor contractuale, iar orice transfer va fi făcut doar cu respectarea scopurilor susmenționate;
– datele dvs. personale vor fi prelucrate doar atâta timp cât va dura relația contractuală cu Societatea si până la stingerea tuturor efectelor rezultate din această relație contractuală. La finalul perioadei de prelucrare Societatea va șterge,distruge sau anonimiza datele Dvs. în condiții de siguranță ;
– aveți oricând dreptul de opoziție ( în condițiile legale, de a va opune prelucrării), acces la datele furnizate ( confirmare dacă prelucram sau nu datele dvs.), la rectificarea acestora ( dacă sunt inexacte, incomplete), la ștergerea, restricționarea prelucrării sau la portabilitatea lor ( de a le primi intr-un anumit format și suport și a le transmite unui alt operator, în măsura în care prelucrarea se face automatizat);
– aveți dreptul de a depune o plângere la autoritatea de supraveghere (Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – http://www.dataprotection.ro sau la instanțele judecătorești);
– obligația dvs. de furnizare a datelor personale este una legală, în scopurile sus menționate fără de care serviciul solicitat nu se poate executa;
– Societatea nu urmărește să creeze profiluri de orice tipar din această prelucrare, nefăcând obiectul unui proces decizional;
– dacă scopul prelucrării se va schimba, aceasta se va face doar cu acordul dvs.;
– veți fi informat pentru orice fel de divulgare/pierdere a datelor dvs. personale în termenul legal;
– prelucrarea nu este de natură sa creeze un risc pentru drepturile și libertățile dvs.